Gerard Darel Dublin 24 Hour Bag
Când starurile de la Hollywood îi declară fidelitate iar vânzările cresc în plină criză, povestea de succes din spatele „Gérard Darel” naşte, inevitabil, o întrebare: cum poate un brand să-şi dobândească acel „je ne sais quoi” după care tânjeşte o lume-ntreagă?
Cu puţin timp înainte ca produsele sale să ajungă, oficial, accesoriile predilecte ale starurilor, „Gérard Darel” a devenit - dintr-un străin absolut - o nouă şi fascinantă cunoştiinţă. Totul graţie unei genţi croşetate, văzute pe braţul unor „mademoiselles” din Paris. Pentru prima oară după multă vreme, un accesoriu dorit cu ardoare de femei rămânea, surprinzător, „sub acoperire”, fără a-şi striga din toate cusăturile – sau împletiturile – identitatea de brand.
Un exemplar a apărut pe umărul Angelinei Jolie, apoi genţi identice, dar în culori diferite, au „răsărit” şi pe braţul lui Halle Berry şi al Evei Longoria. Atunci, pentru întreaga lume, „Gérard Darel” a încetat să mai fie un străin .
A devenit un musafir mult-dorit pe care l-ai primi oricând în viaţa - şi în dulapul tău. Cât despre geanta cu pricina, botezată „Dublin 24 hour” (și, ulterior, rebotezată „Syracuse”), după momentul „Jolie” ea nu avea cum să mai meargă vreodată „sub acoperire”, fiind preluata de Cameron Diaz, Jessica Alba, Sarah Jessica Parker, Penélope Cruz si Halle Berry.
Dublin 24 hour este o geantă, în care încape o zi intreaga a unei femei, şi încă ceva in plus...
Si ca sa va bucurati de aceasta minune, am executat-o cu drag pentru voi.
Revista online
Pentru femei care gândesc, citesc și cheltuiesc.
Geantă confecționată de o moldoveancă după modelul designerului Gerard Darel
O moldoveancă a reușit să creieze timp de o lună o geantă după modelul designerului Gerard Darel. Geanta se bucură de popularitate și poate fi văzută pe spatele divei Angelinei Jolie și alte personaje de la Hollywood precum Cameron Diaz, Jessica Alba, Sarah Jessica Parker, Penélope Cruz si Halle Berry.Rodica Bolganschi de doi ani confecționează genți care sunt solicitate de cliente din toată lumea. Dacă până acum era designerul propriilor genți sau le confecționa la cererea clientelor, de data asta Rodica a creat o geantă după modelul designerului Gerard Darel.
"Geanta a fost creată la dorința unei doamne din București. La început nu doream să mă apuc de acest model deoarece în afară de poza genții nu aveam nimic. Însă când am luat decizia totuși să o fac, mi-am făcut singură schema, am căutat tipul de ața calitativă care să nu se întindă sub greutate și să nu se lărgească la spălat",spune Rodica.
"A fost o provocare. Mi-am propus singură până la urmă să o fac și să văd de ce sunt în stare. Într-un final, i-am dat viață. Am lucrat la ea timp de o lună cu intrevale de timp când mergeam la expoziții. O lună de nervi și descurajări. Împleteam, despleteam și iar împleteam pâna am ajuns unde am ajuns. Mânerele sunt lucrate manual din piele naturală. Geanta deja e vândută și trimisă spre noua stăpână", povestește creatoarea.
"Sunt deschisă să mai fac și alte exemplare pe alte culori la cererea clientelor. Din ziua când am pus pozele cu geanta finisată au mai apărut două cliente, din Canada și din Ungaria", încheie Rodica.
SURSA
UNIMEDIA.MD
Monica Bârlădeanu
Andreea Esca
ce frumoasa e ... am ramas fara cuvinte...bravo Rodica,ai miini de aur!!!
RăspundețiȘtergereMerci mult.
RăspundețiȘtergereFoarte originale! Bravo, Rodica!
RăspundețiȘtergereBravo rodica ai miini de aur si foarte talentata
RăspundețiȘtergereBravo! ma mindresc de tine.......
RăspundețiȘtergereBravo
RăspundețiȘtergereMă bucur că televiziunile citesc revista pentruea.md și articolele mele și te invită la emisiuni. FELICITĂRI!
RăspundețiȘtergereBravo!!!!!!
RăspundețiȘtergereDraga Rodica, saptamana trecuta geanta a iesit mult la plimbare. La un moment dat s-a intersectat si cu modelul original si crede-ma ca a ta e multttt mai fumoasa, are tinuta si farmec
RăspundețiȘtergereÎn emisiunea asta, v-am văzut puţin din alt unghi... Mi-a plăcut cum aţi vorbit despre ceea ce faceţi - o pasiune şi nu doar o afacere. Poate am greşit, criticându-vă prea mult în cazul genţii-imitaţie. Îmi pare rău dacă v-am creat nervi... :) Succese şi inspiraţie în crearea de genţi mai bune şi mai frumoase decât ale designer-ilor internaţionali, cred că aveţi capacităţile astea! Adăugaţi un element propriu chiar şi genţilor inspirate şi va fi perfect aşa! Toate bune!
RăspundețiȘtergereDraga Rodica,
RăspundețiȘtergereposeta e un succes rasunator....i-a placut inclusiv sotului...nu mai vorbesc de fetele mele.
Te pupam cu drag din Cluj,
Andreea